Sebastian Ghiță este singurul colaborator/informator/lucrător/ofițer/sau-cine-mai-știe-ce, care a vorbit despre situația la vârf din Serviciul Român de Informații. Care a vorbit, pur și simplu. În condițiile în care, multă lume e de părere – iar puțină lume pare să știe exact – că în spatele său se află oameni puternici, unii din instituțiile de forță, alții de decizie de top, care, din varii motive, au decis că e timpul reformei, făcându-l pe Ghiță porta-vocea lor; că a venit timpul reducerii vitezei de expansiune a unor servicii mult prea puternice și, potrivit declarațiilor lui Traian Băsescu, „tăticul binomului”, scăpate de sub control; că e vremea încheierii mandatelor prea lungi – expresia aceluiași fost președinte – la șefia unor instituții de forță, unde „cheful de putere vine mâncând ficați de români”.
Toate acestea sunt posibile sau nu.
Dar că SRI și-a infiltrat oameni în cvasitotalitatea domeniilor și instituțiilor statului e un fapt aproape recunoscut – vezi episodul cu Justiția, câmp tactic, cu Ponta ofițer acoperit, cu diverse conserve abulice, desfăcute în diverse redacții -, bașca în economia mare, acolo unde activează la nivel de societate comercială „acoperită”, cu beneficii financiare considerabile.
Dacă astfel de episoade sunt firești într-o democrație? Păi, câtă vreme un serviciu de informații „produce” și livrează produsele/elementele pentru care a fost înființat – adică, prin mijloace specifice și legale, culege informații pe care, folosindu-le judicios, acționează în vederea asigurării securității/siguranței statului de drept – este în regulă. Încă o dată spun, câtă vreme acționează legal.
Câtă vreme nu, folosind informațiile directe sau conexe – împotriva celor picați pe interceptare sau a interlocutorilor lor -, în beneficiu de grup, de rețea, de interes personal, de șantaj, de intimidare, indiferent de beneficiarul „serviciilor”, atunci este absolut în neregulă.
Noi, cei din fața ușilor capitonate ale „birourilor secrete”, nu putem ști exact ceea ce se întâmplă dincolo.
Dar, câtă vreme, șeful executiv al Serviciului Român de Informații, din motive care, personal, îmi scapă, s-a lăsat lucrat (și prelucrat) de – din câte se cunoaște, oficial – un politician, fost/actual om de afaceri, „producând” dovezi – documente, nume de colaboratori externi -, scăpate, ulterior, din control, lăsate în voia sorții, care pot fi, iată, folosite împotrivă-i, nu mai poate chema la foarte multă încredere în capacitatea sa de coordonare.
Iar toate acestea par să fi fost înțelese de factorii de decizie, începând cu Hellvig, continuând cu Klaus Iohannis și sfârșind (sau, de ce nu, începând chiar) cu ceea ce Ghiță numea a fi „șefii stației CIA din București”, foști sau actuali.
Dacă hotărârea acestora de punere la dispoziție a generalului Coldea va fi urmată de înlocuirea sa, după o anchetă aplicată, cu un alt șef, agreat în țară și (mai ales) afară, care, între altele, va declanșa reforma, retrăgând de pe „fronturi” rețelele „tactice”, prea agresive, ale fostului comandant, atunci deficitul de imagine al SRI, deja notabil, va putea fi stopat.
Dacă nu, iar decidenții naționali vor amâna prea mult o decizie, încercând protecția, tardivă și ineficientă, a generalului, imaginea SRI va avea serios de suferit.
Restul e istorie.